ARTICOLELE

LA 50+ FĂRĂ JOB, ALEGI BONĂ PE GRATIS SAU PENSIONAR? 

Dacă te întrebi care este scopul întrebării: ” La 50+ te faci bonă pe gratis sau te pensionezi anticipat?” îți voi răspunde simplu: acestea sunt 2 opțiuni viabile când NU AI JOB.

Cum adică să nu ai job? Ce întrebare mai e și asta, când mai sunt cel puțin 11 ani până la pensie? (dacă ești femeie)

O întrebare pertinentă pentru piața muncii din România, unde rareori vezi că se caută și altceva decât „tânăr, dinamic” sau chiar și un senior va fi până în 46 de ani. Dacă vă întrebați care sunt cauzele, eu ma gândesc la câteva:

  • Profilul economic al țării  s-a schimbat – nu mai avem combinate, companii mari de productie, în care să fie nevoie de meseriași, de oameni care să fi absolvit școli profesionale și pe care să îi ții până la vârsta de pensionare.

  • Avem activități de outsourcing, multe companii care oferă servicii,  ori în vânzări prima impresie contează și, de ce să nu recunoaștem, vrem să transmitem clienților ideea de „energie, tinerețe, spontaneitate”.

  • Angajatorii nu vor oameni scumpi, pentru că bugetele sunt limitate și competiția acerbă. Drept urmare, cu salariul unui senior plătesc doi debutanți sau juniori, care înseamnă costuri scăzute pentru companie și productivitate dublă.

Oana Pana

Recruiter Medijobs si IT

.

Singura excepție – IT-ul, partea de programare îndeosebi, unde vorbim de bani mulți indiferent de nivelul de experiență.

  •  Percepția, uneori eronată, alteori nu, că cei de 50+ au performanțe intelectuale mai slabe odată cu vârsta. Există anumite studii, care spun că în fiecare secundă moare câte un neuron, deci cu cât trece timpul, cu atât am fi mai vulnerabili. Pe de altă parte, între un tânăr care nu a deschis vreo carte în viata lui și un senior de 50+, zic că primului i-au murit sigur mai mulți neuroni, fie numai și pentru lene intelectuală.

  • Lipsa de adaptabilitate la cerințele pieței muncii. Este o cauză pe care aș pune-o  în cârca persoanei de 50+. Motivul este că sunt destui cei care au terminat facultăți utile la vremea respectiva, dar, între timp, fabricile s-au desființat sau respectivele specializări nu mai sunt căutate, iar oamenii nu au făcut la timp reconversia profesională. Să luăm ca exemplu meseria de casier. Pentru un tânăr absolvent este bunicel un post de genul, dar dacă nu își menține atenția deschisa către piața muncii, noutățile tehnologice, este foarte posibil ca peste 20-25 ani să fie șomer, căci vor fi aparate care vor executa activitățile sale. Deja au apărut prin marile lanțuri de magazine, deci 20 ani este un termen chiar prea generos.

  • Atitudinea strică! Nu trebuie să generalizăm, dar ne stă în fire ca, odată cu creșterea nivelului de experiență, să dăm credit din ce în ce mai puțin tinerilor, mai ales când vin cu idei noi. Apare vorba aceea „nu ma învață el pe mine ce să fac, când eu am trecut prin atâtea” și comportamentul afișat este cel de superioritate, orgoliu exacerbat. Într-un astfel de context, angajatorul va da câștig de cauză tânărului, pentru că nu îi este frică de schimbare, de eșec.

  • Sănătatea costă din ce în ce mai mult! La 50+ nu stai chiar atât de rău, dar în mod sigur compania care oferă abonamente de sănătate angajaților, va primi o factură mai generoasa de la tine decât de la unul de 20-30 ani. Asta se traduce în costuri suplimentare în creștere de la an la an și întrebarea este: Pana la ce nivel își asuma compania sumele tot mai ridicate ?

Într-o astfel de situație, persoana de 50+ va fi fericită dacă a avut norocul sa aibă deja nepoți, de a căror creștere să se ocupe, un fel de bonă pe gratis sau dacă se va putea pensiona anticipat. Însă și a doua opțiune pare dificilă, cu noua lege a pensiilor, care prevede că te poți pensiona cu cel mult 5 ani înainte de vârsta standard de pensionare (61 ani pentru femei și 63 ani pentru bărbați în mod uzual și 67 ani pentru cei care lucrează în domeniul sănătății). Dacă vrei să vezi data exactă a pensionarii, poți accesa link-ul: Data pensionare.

Și totuși –  ești încă activ, dornic de muncă și socializare, nu îți dorești să accepți un job sub nivelul tău intelectual, decât dacă nu mai ai alte soluții pentru a-ți plăti datoriile lunare.

Soluții pentru a nu ajunge in această situatie?

Prima și cea mai importantă – educarea părților implicate, atât angajator cât și Senior 50+.

Angajatorul are nevoie să înțeleagă că experienta poate fi esențială în momente dificile și simțul responsabilității nu-l va găsi nicăieri mai adânc înrădăcinat ca la 50+.

De cealaltă parte, angajatul ajuns la această vârstă trebuie să demonstreze deschidere la nou, să fie cât mai puțin pedagogic, mai ales cu cei tineri și să învețe să împartă din experienta lui. Aici, din nou, angajatorul are un rol important – să sublinieze angajatului senior că a împărtăși din experiență nu echivalează cu actul concedierii, pe premisa: „a transmis tot ce știa, deci ma pot descotorosi de el”.

Totodată, tinerii au nevoie de toleranță și deschidere la a primi sfaturi – nu e ușor, poate ai senzația că ai un nou  „părinte” la job, dar capacitatea de adaptare ar trebui să fie cel mai mare atu al lor.

Din acest punct de vedere, Great HRs Community face o treabă excelentă prin proiectul Angajez 45+ (chiar mai mică vârsta de la varianta mea optimistă) care se va desfășura la nivel național începând din acest an.

O altă soluție este implicarea agențiilor de recrutare, a ONG-urilor în plasarea sau recomandarea seniorilor pentru joburi. Odată ce agențiile de recrutare vor plasa seniori și rezultatele vor fi vizibile, încrederea angajatorilor va creste semnificativ și în piața muncii va fi loc și pentru 50+.

Organizarea muncii în structuri mixte cade în responsabilitatea angajatorului. Vorbim de organizare pe proiecte sau Agile, în funcție de necesități. Un mix de seniori cu tineri va asigura coeziunea echipei.

Soluții se găsesc, important este să fie realiști și unii și alții – angajatorii să mai arunce câte o privire pe datele Institutului Național de Statistică privind natalitatea, populația activă, populatia ocupată și apoi în business-ul lor și să vadă pe ce poziții ii pot păstra, iar seniorii de 50+ să își ajusteze pretențiile salariale, să fie deschiși la nou și să își facă treaba la fel de bine.

La 50+ te faci bonă pe gratis sau te pensionezi ? – să rămână doar un slogan, cel mult al acestui articol pe seama căruia să facem haz și la 50+.

45+ ciorna patrat.png
Slide2.PNG
Slide16.PNG
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now